Alka sprijină 200 de familii în campania de Paști „Miracolul lui Împreună”, derulată de Fundația ASSA
Suntem bucuroși că, în așteptarea sărbătorilor de Paște, am putut să fim alături de 200 de familii vulnerabile și să oferim celor 341 de copilași daruri din partea Iepurașului, ajutând Fundatia ASSA pe drumul faptelor bune!
Campania umanitară de Paști, „Miracolul lui Împreună”, a fost desfășurată în cadrul proiectului „Copii nevăzuți din locuri uitate”. În cadrul inițiativei, 200 de familii vulnerabile din 9 comunități din țară au primit pachete cu alimente, produse de igienă, dulciuri și jucării.
Acțiunea a vizat sprijinirea a 341 de copii (167 fete și 174 băieți), oferindu-le ocazia de a se bucura de Sărbătorile Pascale. Distribuția s-a realizat în următoarele localități: Nuci și Găneasa (Ilfov), Boldești-Scăeni și Cocorăști (Prahova), Uda și Mândra (Teleorman), Bogdănești (Vaslui), Comana (Constanța) și București.
În cadrul activităților sale comunitare, Fundația ASSA a realizat o vizită specială alături de prietenii săi de la Asfanu – Asociația Familiilor Numeroase. Împreună, au ajuns la secția de chirurgie pediatrică a Spitalului Grigore Alexandrescu, unde au adus un strop de bucurie copiilor internați.
Aceștia au primit dulciuri și jucării, iar zâmbetele micuților au inspirat planuri mari pentru viitor.