Program de sprijinire a fetelor din mediul rural

20 Septembrie, 2021

Ne-am angajat în susținerea a 50 de tinere din mediul rural într-un program pilot realizat împreună cu World Vison prin care ajutăm fetele să își dezvolte abilități de viață și să devină agenți ai schimbării în comunitățile lor.

Programul pilot se desfășoară pe toată durata anului școlar și abordează patru mari direcții:

  • Bunăstare prin educarea tinerelor
  • Violența: înțelegerea problematici și identificare de soluții
  • Orientare vocațională
  • Consiliere psihologică, școlară și socială

 

„Tinerele din mediul rural: agenți ai schimbăriieste denumirea programului pe care Alka îl va sprijini pe toată durata anului școlar 2021 – 2022. Proiectul este derulat de Fundația World Vision România și vine în întâmpinarea problemelor sociale și educaționale și ajută fetele de liceu care provin din comunitățile mediului rural să își dezvolte abilități de viață și să își contureze traseul profesional.

 

Programul tratează problematici de natură psihologică, vocațională dar și de dezvoltare a unor abilități de viață de care beneficiază 50 de fete de clasa a XI a, care provin din zece comunități rurale ale județului Ialomița.

 

Alka a decis implicarea într-un astfel de program pentru că într-adevăr credem că fetele, femeile reprezintă agenți ai schimbării pentru o societate, unde educația reprezintă un pilonul esențial al bunăstării fiecărei familii.

 

În ruralul anului 2021, prejudecățile și clișeele încă mai ghidează viețile tinerelor și influențează deciziile și destinele. Sub influența directă se află și elevele din mediul rural care fac eforturi considerabile pentru a sparge cercul vicios generat de acestea și pentru a ajunge liceu și pentru a-și continua mai departe studiile. Totodată, se mai adaugă contextul socio-economic al familiilor din care provin și statutul ocupațional al părinților, aspecte care contribuie la calitatea educației tinerelor.

 

O data ajunse în oraș, la liceu, zidurile pe care aceste tinere trebuie să le spargă sunt multiple, iar aspectele mai sus enumerate le influențează direct și le însoțesc în relația cu ceilalți. De la prejudecata profesorului cu privire la eleva săracă din rural vs. cea din oraș, la discriminarea făcută de colege în funcție de îmbrăcăminte și grad de igienă personală, la timiditate și stima de sine scăzută, la lipsa de experiență și naivitate în relația cu ceilalți până la preluarea prejudecăților și clișeelor din familie, toate aceste aspecte îngreunează viața de liceu a elevelor din rural și cresc șansele ca acestea să abandoneze liceul sau întâmpine situații de viață periculoase.

 

Din toate aceste motive sesiunile de educație și îngrijire personală, cele de tip grup pe zona psihologică pentru autocunoaștere și creștere stima de sine, combaterea violenței reprezintă direcții esențiale de intervenție pentru sprijinirea elevelor din mediul rural – angajatele de mâine.

 

Abandonul școlar conduce la șomaj, excluziune socială, sărăcie și probleme de sănătate. Există multe motive care ar putea explica de ce unele tinerele renunță prea devreme la studii:

  • probleme personale sau familiale
  • dificultăți de învățare și adaptare
  • situații socio-economice precare
  • lipsa încrederii și a unor mentori

 

Design: baruch naeh logo | Development: richkid_signture_red