Lupta împotriva violenței asupra femeilor

22 Noiembrie, 2020

Alka susține lupta împotriva violenței asupra femeilor


Alka s-a alăturat campaniei de luptă împotriva violenței asupra femeilor prin susținerea unei ample campanii de conștientizare publică inițiată de Asociația Necuvinte.

Angajații companiei noastre sunt cu preponderență de sex femin și am acordat întodeauna o mare atenție subiectului discriminării și agresiunii asupra femeilor, atât pentru a preveni existenta unor astfel de cazuri la locul de muncă dar și pentru a ne asigura că acasă nu se tolerează astfel de situații în familiile angajaților noștri.

Fenomenul violenței de gen este un fenomen cauză-efect, iar cauza, în procent de peste 85% pornește de la bărbați, atât statisticilor de la nivel național furnizate de Inspectoratul General al Poliției cît și al datelor de la nivel internațional.

În perioada pandemiei, agresiunile împotriva femeilor au crescut exponential atât în România cât și în alte state. A existat un caz de agresiune cutremurător întâmplat în vara anului 2020 în Israel, o tânără fiind agresată și abuzată de mai mulți bărbați, eveniment care a stârnit o adevărată mișcare națională. Cazul ne-a fost prezentat de către Asociația Necuvinte (organizație non-guvernamentală ce militează împotriva discriminării, abuzului și violenței împotriva femeilor) și am luat pe loc decizia de a ne implica într-o campanie pentru a trage un semnal de alarmă în România și pentru a preveni răspândirea cazurilor de violență asupra femeilor.

Nevoia demersului s-a confirmat la scurt timp când au fost făcute publice și datele oficiale, potrivit cărora, în prima jumătate a anului 2020, oamenii legii au fost sesizați în 5157 de cazuri de violență domestică. Aproximativ 600 de femei și copii s-au ales cu sechele fizice și psihice. Specialiștii spun că de dragul copiilor, în izolare, femeile au suportat forme grave de violență psihologică.

Campania derulată sub sloganul „Lupta împotriva violenței domestice nu este o misiune a femeilor” a avut ca parteneri Poliția Română și Ambasada Statului Israel în România, alături de zece personalități publice de sex masculin care vorbesc bărbaților despre comportamentele abuzive ale unora dintre ei.

Cei 10 vorbitori au fost aleși din toate domeniile activitate, astfel încât să ne asigurăm că mesajul nostru ajunge la cât mai mulți bărbati. Printre aceștia se numără: Vladimir Drăghia (actor), Alex Petricean (chef), Cristian Andrei (dr. psiholog), Excelența Sa Ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, Andrei Stoica (luptător K1), Jean de la Craiova (cântăreț).
Mesajele cheie ale campaniei au vorbit despre nesiguranța în care se află multe femei din România acasă, pe stradă, chiar și în magazine, despre statistica îngrozitoare conform căreia una din patru femei devine victima unei forme de violență de-a lungul vieții ei.


Vă invităm să urmăriți video-ul campaniei aici

Design: baruch naeh logo | Development: richkid_signture_red