În data de 9 august 2025, ALKA s-a alăturat demersului umanitar organizat de Fundația Scheherazade România, oferind sprijin concret comunităților grav afectate de inundațiile recente din județul Suceava.

Inundațiile au provocat distrugeri majore în infrastructură și gospodării, lăsând mii de oamenii fără acces la apă, hrană și produse de igienă. Impactul este unul sever, mai ales pentru persoanele vulnerabile, ale căror condiții erau deja precare înainte de dezastru. Pagubele, estimate la zeci de milioane de euro, lovesc o regiune cu infrastructură fragilă și resurse limitate pentru a gestiona o astfel de criză.

Acțiunea a vizat localitatea Broșteni și zonele învecinate, unde peste 5.000 kg de provizii – alimente, apă și produse de curățenie – au fost distribuite familiilor aflate în dificultate, cu o valoare totală ce a depășit 105.000 RON.

Contribuția Alka a constat în peste 3.600 de bucăți snack-uri sărate, produse menite să asigure un aport alimentar rapid și util pentru cei aflați în situații de criză.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul mai multor parteneri, dar și cu implicarea autorităților locale și naționale din județul Suceava.

Prin această implicare, Alka demonstrează că responsabilitatea socială nu este doar o declarație, ci o acțiune concretă în sprijinul celor care au nevoie urgentă de ajutor. Am selectat câteva imagini sugestive din media, care surprind realitatea dură a situației din zonă.