Alka a distribuit produse forțelor de ordine aflate la datorie
În perioada 6-10 aprilie am distribuit cu ajutorul van-ului Duce Dulce 30.000 de produse forțelor de ordine aflate la datorie. Acțiunea s-a desfășurat în București și Ploiești.
“În această perioadă critică, solidaritatea și responsabilitatea sunt cuvintele cheie pentru a câștiga această bătălie. Suntem recunoscători celor aflați în prima linie, medicilor, forțelor de ordine, al căror unic obiectiv este să ne protejeze de acest dușman invizibil. Până acum am fost alături de spitalele care luptă împotriva COVID-19 printr-o donație de peste 35.000 de produse. De această dată, dorim să oferim o bucurie dulce forțelor de ordine aflate la datorie, care veghează la respectarea regulilor impuse. De aceea, am decis să facem o acțiune care îi vizează în mod direct pe aceștia. Am distribuit cu ajutorul van-ului Alka Duce Dulce 30.000 de produse celor care stau pe stradă și veghează ca noi toți să fim în siguranță. Salutăm toate inițiativele, atât ale persoanelor fizice cât și ale companiilor, de identificare a resurselor proprii pentru susținerea acestei bătălii. Doar împreuna putem reuși. Și vom reuși!.” spune dl. Ady Hirsch, CEO Alka.
Până în acest moment, compania a donat peste 35.000 de produse spitalelor care luptă împotriva COVID-19.
În cadrul activităților sale comunitare, Fundația ASSA a realizat o vizită specială alături de prietenii săi de la Asfanu – Asociația Familiilor Numeroase. Împreună, au ajuns la secția de chirurgie pediatrică a Spitalului Grigore Alexandrescu, unde au adus un strop de bucurie copiilor internați.
Aceștia au primit dulciuri și jucării, iar zâmbetele micuților au inspirat planuri mari pentru viitor.